Activitatea religioasă

Întreagă viață creștină a omului se desfășoară în cadrul bisericii. De la botez și până la slujba înmormântării, omul primește binecuvântarea lui Dumnezeu în viață sa și a familiei sale prin tainele și ierurgiile pe care biserica le administrează membrilor ei. În această secțiune puteți să aflați mai multe informații despre serviciile și slujbele specifice credinței creștin-ortodoxe în care parohia noastră este alături de credincioși.

Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe în care darurile de pâine și vin se transfroma în însuși Trupul și Sângele Domnului Iisus spre împărtășirea credincioșilor. Sfânta Liturghie este precedată de lucrarea Proscomidiei săvârșită de regulă în cadrul Utreniei (slujba de dimineață ).

În fiecare duminică în biserica noastră se oficiază Utrenia urmată de Sfânta Liturghie și (după caz) de Pomenirea morților și Slujba de binecuvântare pentru cei vii.

Pentru sărbătorile care cad în cursul săptămânii se săvârșește seara slujba Acatistului urmată (după caz) de Pomenirea morților și Slujba de binecuvântare pentru cei vii.

Notă: excepție fac sărbătorile și zilele speciale care cad sâmbătă când se oficiază Sfânta Liturghie urmată (după caz) de Pomenirea morților și Slujba de binecuvântare pentru cei vii.

Botezul este poarta de intrare în creștinism și în biserică - "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat. Aliluia" (Imnul baptismal)

Pentru botez aveți vevoie de:

  • Lumânare de botez (se poate cumpăra de la pangarul bisericii),
  • Pamblică albă (1-1,5 m lungime),
  • Crișmă (prosop mare de baie alb),
  • Ulei de măsline (200 – 250 ml.),
  • Un prosop și un săpun normal (regulier),
  • Un rând nou de hăinuțe albe pentru copil,
  • Vin roșu sacramental (e.g. King David / Kosher / Samos - se gasesc la SAQ si LCBO)
  • (optional) - O cruciuliță cu lănțișor care va fi dăruită copilului nou increstinat,
  • Nașii copilului trebuie să fie ortodocși (măcar unul din ei) iar părinții pruncului nu pot fi nași,
  • Taxa pentru botez - în Canada, Biserica, este finanțată exclusiv din darul credincioșilor. Taxa pentru anul în curs fixată de Adunarea Generală Parohială este de 300 CAD și nu este deductibilă la impozit fiind plata unui serviciu. Poate fi plătită prin cheque pe numele : "Eglise Orthodoxe Roumaine Ste. Marie" sau prin e-transfer (Interact) - email: office@sfantamaria.ca și numele: "Eglise Orthodoxe Roumaine Ste. Marie"

Nota: pentru programarea unui botez vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact

Familia este celulă de bază a societății iar familia creștină este considerată de Sfinții Părinți a fi "mică biserica" (Sf. Ioan Gură de Aur).

Pentru cununie aveți vevoie de:

  • Verighete,
  • Biscuit / Pișcot,
  • Lumânări de cununie (se pot comanda și de la pangarul bisericii),
  • O palblica albă de 5-7 m lungime,
  • Copie după "Certificatul de Căsătorie" civilă,
  • Vin roșu sacramental (e.g. King David / Kosher / Samos - se gasesc la SAQ si LCBO)
  • Biserica Ortodoxă acceptă prin iconomie, cu binecuvântarea episcopului, căsătoriile mixte cu două condiții :
    • soțul (soția) care este de alt a confesiune să fi fost botezat cu apă în numele Sfintei Treimi;
    • copiii rezultați din căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă
  • Nașii trebuie să fie ortodocși, cei ne-ortodocși poți fi considerați "nași de onoare" dar nu înlocuiesc nașii ortodocși.
  • Taxa pentru cununie - în Canada, Biserica, este finanțată exclusiv din darul credincioșilor. Taxa pentru anul în curs fixată de Adunarea Generală Parohială este de 400 CAD și nu este deductibilă la impozit fiind plata unui serviciu. Poate fi plătită prin cheque pe numele : "Eglise Orthodoxe Roumaine Ste. Marie" sau prin e-transfer (Interact) - email: office@sfantamaria.ca și numele: "Eglise Orthodoxe Roumaine Ste. Marie"

Nota: pentru programarea unei cununii vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact

Înmormântarea este ultimul drum pe care omul îl parcurge în această viață și primul în viață veșnică.

"Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi , unde nu este durere, nici întristare , nici suspin, ci viață fără de sfârșit" (Condac)

  • înainte de înmormântare are loc priveghiul și "Slujba Stâlpilor"
  • după înmormântare are loc pomană (praznicul) pentru cel adormit
  • pentru înmormântări parohia noastră NU percepe taxe dar orice donație în numele bisericii este binevenită și apreciată

Nota: pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact

Parastasele se fac la cerere pentru cei adormiți din neamurile noastre. Cuvântul Parastas vine din limba greacă și înseamnă "a se înfățișa / a mijloci", deci rugăciune de mijocire pentru cei adormiți. Parastasul nu este altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării, partea principală fiind constituită din rugăciunile de dezlegare și de iertare urmate de "Veșnică pomenire". Se săvârșeste în biserică, după Sf. Liturghie, iar când e cu putință și la mormânt. La parastas se aduc întru pomenirea mortului:

  • Colac
  • Colivă de grâu
  • Vin
  • Lumânări
  • Pomelnic
  • Mâncare (opțional)

Nota: pentru programarea unui parastas vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact

Prin Taină Pocăinței creștinul primește iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu. Dar pentru ca această Taină să fie deplin lucrătoare trebuie îndeplinite cele patru condiții esențiale :

  1. Regretul pentru faptele săvârșite
  2. Părăsirea stării păcătoase
  3. Mărturisirea și Dezlegarea
  4. Îndreptarea (practicarea virtuților) și Canonul

Vă recomandăm că înainte de a veni la Spovedanie să consultați cel puțin unul din îndreptarele pentru spovdanie

Program de Spovedanie

  • Normală / regulată (în perioada posturilor)
  • Cu programare (căsătorie, de călătorie și în cazuri excepționale)
  • La urgențe (operații, spital, pe patul de moarte, etc.)

Nota: în toate cazurile vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact pentru disponibilitate și confirmare.

Un loc important în spiritualitatea ortodoxă, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți, îl reprezintă citirea pomelnicelor. Prin pomenirea din cadrul rugăciuni se dorește împărtășirea harului și atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniți, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: "Rugați-vă unii pentru alții". De aceea a intrat de timpuriu în practică bisericii pomenirea în cadrul Sfintei Liturghii, la Proscomidie, la Acatist sau alte slujbe cu cereri speciale.

Pomelnicele sunt pentru cei vii dar și pentru cei adormiți și se împart în mai multe categorii:

  • Pomelnic anual - pentru vii / adormiți (pomenit în cadrul Sfintei Liturghii)
  • 40 de Liturghii - pentru vii / adormiți (pomenit la Proscomidie, poate conține cereri speciale)
  • Acatist / Liturghie - pentru vii / adormiți (pomenit la slujba respectivă )
  • Parastas / Pomenire - pentru cei adormiți (pomenit la slujba de pomenire)
  • Mulțumire - pentru vii (pomenit la slujba de mulțumire )

Notă: pe lângă pomelnicul în sine se recomandă și aducerea de daruri necesare pentru slujbele divine ( lumânări , tamaie , vin , ulei, prescuri, etc.)

Ierurgiile sunt slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, dar şi pentru binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare.

La cererea credincioșilor parohia noastră oferă diferite slujbe particulare de sfințire și binecuvântare cu ar fi: binecuvântarea sau sfințirea caselor,  aghezme de lehuzie, rugăciuni speciale, etc.

Nota: pentru programarea unei slujbe vă rugăm să ne contactați accesând secțiunea Contact

Documente Conexe